Camera în care nu mai intră nimeni
❦
Există camere care nu se află în case.
Și totuși, le purtăm cu noi ani întregi.
Nu au pereți. ferestre sau chei.
Dar știm exact unde sunt.
Și evităm să intrăm în ele.
La început, ușa rămâne întredeschisă.
Mai trecem din când în când pe acolo.
Ridicăm praful de pe câte o amintire.
Mutăm un obiect dintr-un colț în altul.
Recitim o conversație.
Ne întoarcem la o fotografie.
Ne spunem că doar privim.
Că nu vom rămâne mult.
Dar unele încăperi au felul lor de a ne ține înăuntru mai mult decât intenționam.
Cu timpul însă, vizitele devin mai rare.
Viața aduce alte camere.
Alte drumuri.
Alți oameni.
Și fără să observăm, încetăm să mai trecem pe acolo.
Nu din curaj.
Nu din vindecare.
Pur și simplu pentru că zilele încep să se umple cu altceva.
Ani mai târziu, descoperim că încăperea există încă.
La locul ei.
Neschimbată.
Doar că noi nu mai locuim acolo.
Nu mai avem nevoie.
Nu mai căutăm.
Nu mai așteptăm.
Uneori cred că maturitatea nu înseamnă să închizi toate ușile.
Înseamnă să accepți că există camere care vor rămâne mereu în interiorul tău.
Camere în care ai fost fericită.
Camere în care ai suferit.
Camere în care ai devenit altcineva.
Nu trebuie dărâmate.
Nu trebuie uitate.
Trebuie doar lăsate să existe.
Poate că pacea nu apare atunci când golim încăperile trecutului.
Poate că apare în ziua în care observăm că nu mai simțim nevoia să intrăm în ele.
❦
Există camere pe care nu le închidem niciodată. Într-o zi descoperim doar că nu mai locuiește nimeni înăuntru. 🌿📖✨